Scoaterea la lumină a valorilor necesită, de cele mai multe ori, un efort, care este răsplătit prin bucuria reușitei. Raza călăuzitoare a Duhului Sfânt pune pecetea autenticității, iar valoarea este recunoscută și acceptată.
Dacă ceva este de la Dumnezeu, va rămâne, dacă nu, și este doar de la oameni, se va risipi. (Fapte 5, 38-39).
Astfel, din dorința de a ridica în sfeșnic opera poetică a unei inimi ce s-a aplecat asupra ogorului lui Dumnezeu și a înmulțit talantul dăruit de El, în ciuda unui handicap fizic și a vremurilor nedrepte, care au promovat, adesea, mediocritatea și l-au negat chiar pe Dumnezeu, s-a născut inițiativa de a construi acest site din partea Mănăstirii în care a trăit și s-a format maica Teodosia – Zorica Lațcu, alăturându-ne celor ce s-au străduit, până acum, să o facă cunoscută pe maica trăitoare la Vladimirești.
În ciuda slăbiciunilor sale, maica a fost un om al bucuriei, pe care o trăia privind la o floare, o pasăre, orice creație a lui Dumnezeu, și pe care o transpunea în pagini minunate de poezie. Bucuria ei nu a fost menită, credem, să fie doar pentru cei ce i-au trăit alături, ci și pentru a lumina vremurile viitoare.
Am adunat date, informații de la persoane care au cunoscut-o și încă mai sunt în viață și le prezentăm pentru a fi de folos celor ce caută răspunsuri la întrebări grave, bucurie, lumină, poezie și cuvânt de la Dunmezeu și pe care le pot găsi și în creația și viața maicii Teodosia – Zorica Lațcu și în mănăstirea ei.
Monahia Pantelimona
Despre proiect
Portret
Cerul poeziei pure
"Dacă cineva a atins vreodată cerul poeziei pure, acea persoană este fără îndoială domnișoara Zorica Lațcu."
Afirmație făcută de domnul profesor Dimitrie Popovici (1902-1952), istoric literar și comparatist român, profesor al Universității din Cluj, conform mărturiei doamnei Aspazia Oțel Petrescu.
Mărturii
- Monahia Teodosia-Zorica Laţcu de la Mănăstirea Vladimireşti
- Maica Teodosia Laţcu - dulceaţa lacrimii ce izvorăşte din iubire
- Maica Teodosia - "era un rug aprins, un rug de iubire"
- Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină
- Teodosia-Zorica Laţcu, monahia cu suflet de poezie
- Eseu despre viața Maicii Teodosia Lațcu, de Cristina Gabriela Nemeș
Poezii
- Maica durerilor
- Iad
- Frumusețe
- Primăvara mea
- Cer nou
- Eroi au fost, eroi sunt încă
- Ruga mea
- Facere
- Tăcere
- Acatist
- Slavă Preasfintei Fecioare
- În luntre
- Convorbire
- Pescuitorul
- Semnul
- Măiastră suferinţă
- Două primăveri (sonet)
- Crăciunul
- Frunzele-n cădere
- Colind
- Pustnicul
- Lumea (sonet)
- Scocul
- Hoinar
- Floare scuturată (sonet)
- Tavorul
- Toamnă
- Spre cer
- Poemul poeziei
- Imn al nopţii
- În strălucirea zilelor de toamnă
- Gândurile mele
- Cântec
- Mărgăritarul
- Pasăre de nea
- Autumnală
- Acest poem
- Romanţă
- Ultimul poem
- Bătrânii
- Din adânc
- Poem străvechi
- Făclierul
- Invocaţie
- Ochii mei
- Taină
- Acatist
- Maica
- Iubirea
- Împăcare
- Colind
- În staul
- Închinarea magilor
- În cătuşe
- Sfat
- Văpaia
- Spre Golgota