Stau singură pe culmi nebănuite,
Şi-n jurul meu, pustii nelocuite.
În pustnicia mea, pe voi vă chem,
Făuritori ai marelui poem!

Veniţi, veniţi, cu lira sau cu dalta,
Cu fluierul, cu pana, cu chitara,
Struniţi cântarea, apucaţi unealta,
Pictaţi, tăiaţi în piatră de Carrara,

Cântaţi, zidiţi, sculptaţi, pictaţi,
În mii de feluri
Exprimaţi,
Acelaşi dor, ceâl simt şi eu,
Şi-l cânt mereu,
În versul meu.
Poeţi şi arhitecţi, compozitori,
Şi pictori, voi şi sculptori, o, artişti,
O, demiurgi, ai artei creatori,
Pe voi vă cheamă inima cu dor.
Voi toată firea o schimbaţi,
Materia voi o subtilizaţi.

Voi faceţi melodia din cuvânt,
Şi întrupaţi zeiţe pe pământ.
Că în mâna voastră, toate iau
Înfăţişări pe care nu le au.
Voi sunteţi cei ce transformaţi,
În aur tot ce apucaţi.

Salut, pleiadă de nemuritori,
Voi demiurgi, ai artei creatori,
Din orice secol şi din orice ţară
Cei ce sublimu-n artă îl creară,
Pe culme, sus, numai pe voi vă chem,
Să-mi intonaţi eternul nou poem!...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 143)