E fum de lumânări pe zugrăveală?...
Un întuneric greu cernit-a zarea.
Când iconaru-n sfânta lui sfială,
Temutu-s-a să-ți vadă-ndurerarea. 

La cruce stai. Pe haina cenușie
Mâini albe, mult prea albe, se-mpreună.
În tine doar durerea mai e vie,
Căci lacrimi nu mai ai, să plângi, Preabună. 

În bezna mută fața ta-i lumină;
Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume;
E toată răstignirea Lui deplină.
E toată suferința fără nume. 

Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate
Și-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă.
Așa a vrut să zugrăvească, poate,
Un iconar, făptura ta preasfântă. 

Și ca să bei și tu întreg paharul,
Pe frunte, peste lunga ta maramă,
În loc de spini, cu raze iconarul
A scris în răni durerea ta de mamă. 

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 79)