Iubirea mea, Tu crinul meu de foc,
Tu floarea-n flăcări, cu miresme bune,
Tu, mir de preţ, mănunchi de busuioc,
Şi taină care nu se poate spune;
Iubire, val de apă preacurată,
Învăluire lină de lumină;
Puternică şi blândă totdeodată,
Iubirea mea, tu, linişte deplină;
Iubire, lumea mea de frumuseţi,
Tu, nesecat izvor de plăsmuire;
Eu te+am vestit pe tine-n dimineţi
Şi-n fapt de seară te-am slăvit, iubire.

Iubire, jertfa arderii de tot,
Tu chinul sfânt al Crucilor slăvite,
Iubirea mea, a tâlcui nu pot,
Dulceaţa mult-a rănilor primite;
Iubire, paşi de sânge, care suie
Cărarea dintre două povârnişuri;
Iubire, palma albă prinsă-n cuie
Şi fruntea strânsă-n spinii din hăţişuri;
Durerea drag-a-ntregii mele vieţi,
Tu, singura şi veşnica-mi dorire;
Eu te-am vestit pe tine-n dimineţi
Şi-n fapt de seară te-am slăvit, Iubirea!

Iubirea mea, tu, care eşti din veac,
Şi însăţi eşti izvor de veşnicie;
Dă-mi mie, dar, sărmanei, să mă-mbrac,
Cu haine de lucire pururi;
Tu porţi în tine lumea şi tăria,
Te mişti şi neclintit în mine stai;
Tu ai în mână clipa şi vecia,
iubirea mea, Tu poţi să mi le dai;
Şi rupe-mi ale trupului peceţi,
Ca să topesc în tine-a mea zidire,
Căci te-am vestit pe tine-n dimineţi
Şi-n fapt de seara te-am slăvit, Iubire!

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 15?)