S-au scuturat în adieri,
Caisul şi glicina,
Şi tot ca-n alte primăveri
Mi-au nins cu flori grădina.

Ş tot ca-n anii ce-au apus,
Miresme-mbătătoare
Se urcă-n volburi tot mai sus,
Din fiecare floare.

În primăverile ce-au fost,
Priveam în jur străină,
Căci nu aflam în mine rost,
Vieţii din grădină.

Eu n-am putut să înteleg,
A gâzelor beţie,
Şi taina vieţii s-o dezleg,
În floarea din câmpie.

Dar azi, când simt adânci fiori,
Când inima-mi se zbate,
În suflet, ca pe câmp şi-n flori,
Văd taine-ngemănate.

În mine însă dorm la rând
Mii de poeme-n muguri
Şi mii de fluturi asteptând,
Spre soare,
Sub cer senin, să zboare.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 137)