Acest poem dormea,
Ca floarea-n mugur,
Şi ca un mare flutur,
În crisalida lui de fire fine.

Aşa dormea de o vreme,
Şi ar mai fi dormit,
De nu venea să-l cheme
Un tainic asfinţit,
Ce-n suflet mi s-a oglindit,
A fulgerat şi-a strălucit;
Poemul s-a trezit.
Din mugurul crăpat
Flori vii au înflorit
Şi un flutur minunat,
Din crisalida lui s-a dezvelit
Şi a zburat.

Am vrut să-l chem iar înapoi,
Ca să rămână-n mine,
Dar a zburat,
Cu aripi moi,
Departe, pe căi line.

În mine însă dorm la rând
Mii de poeme-n muguri.
Şi mii de fluturi aşteptând,
Spre soare,
Sub cer senin să zboare.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 136)