Frunzele-n cădere,
Lacrimi de durere,
Fără mângâiere.
Lacrimi ca de sânge,
Care mi le plânge
Codrul când se frânge,
La bătaia vântului
Spre faţa pământului.
Frunzele-n cădere,
Lacrimi de durere,
De pe creangă-mi pică,
Inima-mi despică.
Şi o fac să simt,
Inima mea strâmtă,
Ce nemărginire
De dureri e-n fire,
Unde totul moare:
Pasăre şi floare
Munţi, văi şi ponoare,
Mare şi izvoare,
Stele căzătoare
Oameni şi popoare.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 146)