Gândindu-m-am Iisuse, la floarea scuturată,
Cum îşi revarsă-n taină belşugul de petale.
Ca fluturii coboară, din ramură, agale,
Şi se resfiră-n tărână, podoaba lor curată.

Când trece grădinarul, în pas zorit, pe cale,
El calcă în picioare grămada-nmiresmată,
Dar iată, biata floare zdrobită şi călcată,
Îi unge tot piciorul cu mirurile sale.

De-o fi ca să mă scutur, Iisuse, ca o floare,
Aş vrea să treci pe cale, Tu însuţi, Grădinarul,
Şi floarea risipită s-o calci Tu în picioare.

Iar dragostea din mine, curată ca cleştarul,
Să-nmiresmeze-n taină, ca pe nişte odoare,
Picioarele prea sfinte, care-au urcat Calvarul...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 122)