S-a coborât adânc pescuitorul.
Şi moartea la tot pasul îl pândeşte.
Din fund de mări o hârcă îi rânjeşte,
Şi-l leagănă oceanul, călătorul.

Îl sperie în treacăt câte-un peşte,
Şi frica-i prinde în cârcel piciorul,
Cu val de frig îl scutură fiorul,
El cade, dar se scoală şi porneşte.

Se spintecă în dinţi de stânci crestate,
Şi sarea mării-n rană rău îl doare.
Şi algele-l cuprind în mreji legate.

El iese din adâncuri de vâltoare,
Şi scoate-n palmele împreunate,
Minunea boabelor strălucitoare!

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 117)