Categorie: Poezii

E fum de lumânări pe zugrăveală?...
Un întuneric greu cernit-a zarea.
Când iconaru-n sfânta lui sfială,
Temutu-s-a să-ți vadă-ndurerarea. 

La cruce stai. Pe haina cenușie
Mâini albe, mult prea albe, se-mpreună.
În tine doar durerea mai e vie,
Căci lacrimi nu mai ai, să plângi, Preabună. 

În bezna mută fața ta-i lumină;
Pe ea nu-i scris doar chinul unei mume;
E toată răstignirea Lui deplină.
E toată suferința fără nume. 

Că le-ai purtat în Fiul tău pe toate
Și-i Crucea Lui în ochii tăi răsfrântă.
Așa a vrut să zugrăvească, poate,
Un iconar, făptura ta preasfântă. 

Și ca să bei și tu întreg paharul,
Pe frunte, peste lunga ta maramă,
În loc de spini, cu raze iconarul
A scris în răni durerea ta de mamă. 

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 79)

Categorie: Poezii

Trecând prin șapte nopți fără de vad,
Cu îngerul m-am pogorât la iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de smoală -
O veșnicie netedă și goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin,
Ca boabele de strugur în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială -
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mișcă-n veci nimic din loc,
Nici flacără de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul pătruns de făr'delege,
Nu poate val de cântec să se-nchege

Și-n cuget pângărit și necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemișcare
Puteri să dea viață nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i șters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri, care fără fund se cască,
Nu poate frumusețe să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu strălucește chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai țipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se țes zăbranice de chin tăcut.

Stau osândiții-n cruntă neclintire,
Cu trupu-nveșnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe fața lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-ncheagă-n jar, ca ghețurile-n râuri
Șerpi otrăviți de pofte și desfrâuri.

Petrec în sânul Marii Urâciuni
Mulțime nemișcată de nebuni.

Pe toți i-a șters din Cărțile Vieții
Păcatul împotriva Frumuseții.

Categorie: Poezii

Și-mi zise Domnul: "Eu sunt frumusețe;
În Mine-i cald sălaș de primăveri;
La Mine zorile sunt făr' de seri,
Și duhul înflorește-n mii de fețe.

Psaltirea negrăitei învieri
Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,
La Mine arde patima-n blândețe
Și cântă desfătarea din dureri.

Am tainice isvoare de culori,
Am șopot plin de dulce glăsuire.
Și Eu revărs din veșnice comori,

Peste aleși puteri de plăsmuire,
Și-i fac să-mi fie asemănători
În duh, prin arzătoarea lor iubire...

Categorie: Poezii

Crescut-au ghiocei în fulgi de nea?...
Atât de albă-i primăvara mea!

Mi-i sufletul de patimi neatins
Și cerul floare peste el a nins;

Aleasă floare de mătăsuri moi
A nins în noapte peste pomii goi

Și i-a învelit în borangic ușor.
A prins o boare, caldă ca un dor,

S-adie rar miresmele din Raiu.
Al fluturilor măiestrit alaiu

A curs în suflet, liniștit și blând,
Pe căi de taină, din adânc de gând.

Și sus, deasupra albei năluciri,
Plutește raza sfintelor iubiri.

Dă primăverii-n duhul meu lumini
Și se răsfrânge-n ochii tăi senini.

Categorie: Poezii

Grăit-am, ieri, prin lacrimi, cu Domnul și I-am spus:
De noi cum nu Ți-e silă, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-Ți întorci Tu fața, cu silă, de la noi
Și cum mai poți să suferi făptura de noroi?
Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o ferești
În tina omenească să nu Ți-o murdărești?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,
Cel care peste aripi de înger a călcat?
Cum poți să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?
Tu, Care stai în cerul cu mari luminători,
În inima mea rece, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu:
Ieși de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu!
Dar n-ai plecat. Ba încă cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul, în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curățit
Cu raza ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Și peste sărăcia mea, goală, ai întins
Un colț al hainei Tale și m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput
Și sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut.
În sufletul meu, astăzi, Tu Însuți locuiești,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cerești.

Și pentru toate-acestea, Iisuse preaiubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

Categorie: Poezii

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în țarina fierbinte
În munți, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luați aminte!

Noi stăm și astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veșniciei porți
Să aducem iarăși jertfă ne’ntinată,
Luați aminte, noi nu suntem morți!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalță flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pamânt o Românie.

Și daca neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Și cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.