Inima se zbate,
Ca codrul de vânt.
Ca frunze uscate
Lacrimi nesecate
Pică pe pământ.

Se-nvolbură dorul
Ca negura grea.
Gândul ca cocorul,
Către zări ia zborul,
Peste toamna mea.

Florile iubirii
S-au uscat în strat,
Horele simţirii,
Cântecele lirii
Lin au încetat.

S-a făcut tăcere
În adâncul meu.
Peste mângâiere
Picături de fiere
Picură mereu.

Brumele tristeţii,
Via mi-au bătut.
Şi-n amurgul vieţii,
Gândul bătrâneţii
Vifor s-a făcut.

Deznădejdea mută
M-a înfiorat.
Masca ei cea slută,
Ca o fiară brută,
Aspru m-a lătrat.

Mai veni-vor oare
În inima mea,
Primăvara, soare,
Cântece şi floare,
Răsărind în ea?...

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 134-135)